Inutil

Tot timpul s-a vorbit despre mari oameni…despre modul in care ei au schimbat istoria, lucrurile pe care le-au facut, care i-au inspirat si pe altii sa faca la fel sau din contra, sa ii intreaca.

Insa adevarul e ca omul ca individ nu e tocmai cum se vrea a fi reliefat. Face parte din societate, insa atat. Cu ce folos sa stii tot daca nu imparti cu ceilalti? Ce rost are sa-ti para rau…sa vrei sa-ti ceri scuze dar sa nu ai cui? Omul e dependent de om …cum citisem zilele trecute un “banc” :

A: Ce faci?

B: Ma plimb.

A: Ce-mi place sa ma plimb singur!

B: Si mie la fel!

A: Atunci…hai sa ne plimbam impreuna

Cu ce folos sa iti placa de cineva, sa iubesti…daca persoana respectiva nu stie asta? E inutil sa te crezi “realizat” daca nu ai pe nimeni langa. Degeaba ne amagim cu idei de genul “ ah, ce bine e..sunt singur” sau “asta e s-a terminat…mi-e mai bine singur”. Oare chiar suntem atat de ipocriti incat sa nu ne dam seama ca suntem pierduti fara ceilalti? Oare suntem atat de orbi incat sa nu ne dam seama ca dimineatza, o cafea se bea mai bine in 2?...oare creierul nostru cu toata complexitatea sa…nu e in stare sa ne faca sa vedem chestia asta?...sau suntem noi prea indiferenti, prea egoisti…

Dupa toate astea…

Nevermind..cautam o concluzie, insa nu asta trebuie sa caut…

Suntem atat de egoisti incat nu ne mai putem bucura de viata..de lucrurile mici care ne aduc zambetul pe buze, si nu…degeaba zici ca nu e asa, e inutil sa te bucuri de chestiile astea daca te bucuri singur.

somnulescu